Mă întristez mereu când văd sau citesc postări despre tată.Spun asta deoarece din păcate sunt foarte mulţi ce nu ar trebui numiţi aşa.Indiferenţa doare cel mai mult mai ales atunci când vine din partea unei persoane apropiate sau cu care ai o legătură strânsă.Cu toţii ştim şi mai ales fetele mă înţeleg la capitolul ăsta că noi suntem mai ataşate de tată..El ar trebui,alături de mama să fie un exemplu pentru noi, să fie alături de noi in momentele de început,când facem primii paşi, atunci când întălnim necazuri dar şi succese..De ce spuneam că mă întristez pe de-o parte mă bucur pentru cei ce reuşesc să-l descrie în cuvinte frumoase pe tatăl lor, sau cei care au amintiri frumoase cu el.. 

 Mă chinui de ceva vreme să aştern aceste gânduri aici.. Aşa că dacă tată vei citi vreodată aceste rânduri sper sa-ţi aduci aminte de mine şi de cuvintele în care credeam atunci când mi le-ai aşternut pe foaia cărţii primită de Crăciun “chiar dacă tăticul tău nu este lângă tine,inima lui va fi mereu lângă inima ta”…